Incident șocant la Constanța! O femeie care a fost salvată de la suicid s-a aruncat din ambulanța care o transporta la spital

Un incident deosebit de grav a avut loc în jurul orei 13:21, după ce un apel la serviciul de urgență 112 a semnalat faptul că o persoană nu răspunde la telefon și nu deschide ușa locuinței.

La fața locului a fost trimis un echipaj SAJ de tip B2, care a găsit pacienta conștientă. Aceasta a declarat că a ingerat în mod voluntar detergent. Femeia a fost evaluată medical, monitorizată și urcată în ambulanță pentru a fi transportată la spitalul județean, în vederea efectuării de investigații suplimentare.

Pe parcursul transportului, pacienta a devenit agitată, și-a îndepărtat centurile de siguranță și s-a aruncat din ambulanță, în timp ce asistentul medical îi solicita șoferului să oprească vehiculul.

În urma incidentului, pacienta a suferit multiple traumatisme și a fost preluată de un echipaj SAJ de tip C2, fiind transportată de urgență la spitalul județean pentru îngrijiri medicale de specialitate. Din păcate, din cauza rănilor suferite, ea a decedat în cele din urmă.

Din primele cercetări a reieșit faptul că, la intersecția cu bulevardul Tomis, femeia în cauză s-ar fi desprins din centura cu care era fixată pe targă, ar fi devenit agresivă, bruscându-l pe asistentul medical care o însoțea, iar ulterior ar fi deschis ușile ambulanței și s-ar fi aruncat din mers pe partea carosabilă.În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a femeii, care a decedat ulterior la spital.”, a transmis IPJ Constanța.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal