Mașină de 45.000 de euro, căutată în Suedia, descoperită în Portul Constanța

Un autoturism în valoare de aproximativ 45.000 de euro, dat în urmărire de autoritățile din Suedia, a fost descoperit de polițiștii de frontieră în Portul Constanța, înainte de a fi exportat ilegal.

Potrivit Poliției de Frontieră Română, verificările au fost efectuate pe 25 aprilie de către polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud Agigea, în colaborare cu ofițeri FRONTEX.

Autovehiculul, un Ford Ranger fabricat în 2022 și înmatriculat în Suedia, a fost identificat pe platforma unui operator portuar, urmând să fie transportat către Georgia.

În urma verificărilor, s-a stabilit că mașina figurează ca fiind căutată de autoritățile suedeze. De asemenea, documentele prezentate de însoțitori au ridicat suspiciuni, certificatul de înmatriculare neîndeplinind condițiile legale, existând indicii că ar fi fals. Autoritățile au oprit ieșirea din țară a autoturismului, acesta fiind indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă.

Cercetările continuă într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de tăinuire, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, urmând a fi stabilite toate circumstanțele cazului.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal