Flagrant la Mamaia Sat. Jocuri de noroc organizate fără autorizație, într-un imobil amenajat special

Polițiștii au descins în noaptea de 23 spre 24 aprilie la o locație din zona Mamaia Sat, orașul Năvodari, într-un dosar care vizează desfășurarea neautorizată de jocuri de noroc.

Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară.

Potrivit anchetatorilor, intervenția a avut loc în urma unei sesizări din oficiu, iar la momentul percheziției a fost constatat în flagrant delict faptul că, în locația respectivă, se organizau jocuri de noroc fără licență sau autorizație, faptă prevăzută de OUG 77/2009.

Din cercetările efectuate până acum a reieșit că două persoane fizice ar fi organizat, în afara cadrului legal, jocuri de poker și rummy, într-un imobil folosit și amenajat special pentru acest scop.

În interiorul locației au fost găsite 15 persoane, surprinse în timp ce participau la cele două jocuri.

În urma percheziției, polițiștii au ridicat mai multe bunuri cu valoare probatorie, dar și suma de 55.000 de lei, reprezentând aportul total al participanților.

La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și specialiști ai Serviciului Criminalistic.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal