Cererea pentru vacanțele interne a crescut semnificativ pe ultima sută de metri, iar rezervările de tip „last minute” sunt, în primele patru luni din 2026, cu aproximativ 30% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Datele sunt furnizate de BIBI Touroperator și arată o schimbare clară în comportamentul turiștilor români.
Potrivit touroperatorului, tot mai mulți aleg să își rezerve vacanțele aproape de data plecării, în speranța unor oferte mai bune și pentru mai multă flexibilitate. Tendința se vede și în cazul minivacanței de 1 Mai, unde rezervările au fost mai slabe la începutul anului, dar au recuperat în ultima săptămână.
„Obiceiul de consum s-a schimbat în contextul internațional actual. Cu vouchere de vacanță la jumătate de valoare față de 2024, stimulentul pentru cumpărarea vacanțelor în România din timp s-a diminuat. Turiștii cumpără majoritar oferte last minute sau ultra last minute, acolo unde apar și reduceri importante de preț. Rezervările pentru 1 Mai au fost astfel scăzute în primele 3 luni ale anului, chiar și cu -30% pentru unele locații, dar în ultima săptămână s-au apropiat de valorile anului trecut”, a declarat Adrian Voican, vicepreședinte ANAT și președinte BIBI Group4Travel.
Litoralul, în topul preferințelor
Riviera românească rămâne principala alegere pentru minivacanța de 1 Mai, marcând, ca în fiecare an, startul neoficial al sezonului estival. Atmosfera de început de vară, evenimentele și petrecerile din stațiuni atrag mii de turiști.
Cele mai căutate destinații de pe litoral sunt Eforie Nord, Vama Veche, Mamaia și Costinești. În paralel, turiștii mai aleg și stațiuni balneare precum Călimănești-Căciulata, Băile Felix sau Băile Herculane, zone montane precum Valea Prahovei sau Poiana Brașov, dar și Delta Dunării ori orașe pentru city break, precum Brașov, Cluj-Napoca sau Sibiu.
Turiștii aleg confortul
Peste 70% dintre turiști optează pentru unități de cazare de 4 stele, care oferă servicii suplimentare: acces la spa, zone de wellness, programe de divertisment, muzică live sau facilități pentru copii.
În ceea ce privește tarifele, acestea sunt, în medie, cu 5% – 10% mai mari față de anul trecut, însă creșterea nu este uniformă. Există destinații unde prețurile au rămas la fel sau chiar au scăzut.
Pe litoral, costul mediu pentru un sejur de două nopți, cu mic dejun inclus, a crescut de la 575 de lei în 2025 la 687 de lei de persoană. În schimb, în stațiunile montane și balneare, tarifele medii au scăzut: de la 571 la 550 de lei, respectiv de la 791 la 690 de lei pentru două nopți de cazare.
Pentru Delta Dunării, prețurile sunt, de asemenea, în ușoară scădere, de la 597 de lei anul trecut la 573 de lei în 2026, în timp ce segmentul city break înregistrează o creștere ușoară, de la 1.413 la 1.424 de lei de persoană.
Durata medie a vacanțelor a rămas constantă, la aproximativ 2,4 nopți.
Festivaluri și evenimente dau startul sezonului
Deschiderea sezonului estival vine și cu un calendar bogat de evenimente. Pe litoral, peste 100 de unități de cazare, restaurante și baruri își redeschid porțile în această perioadă.
În Mamaia, între 30 aprilie și 3 mai, are loc Festival du Bonheur, iar în Mamaia Nord este programat, în premieră, festivalul Elrow Delusionville, dedicat muzicii electronice, pe 1 și 2 mai. De asemenea, festivalul Unity by Argo se desfășoară în perioada 30 aprilie – 3 mai.
Concerte de deschidere a sezonului vor avea loc și în Piațeta Cazino din Mamaia, unde vor urca pe scenă artiști precum Diana Matei & Taraful Cleante, AMNA sau Matteo.
Cluburile de pe litoral pregătesc, la rândul lor, show-uri cu DJ cunoscuți, iar în Eforie Nord va avea loc expoziția auto „HUSTLE BY THE SEA”, dedicată pasionaților de mașini modificate.
Atmosfera de 1 Mai se simte și în Vama Veche, unde sunt programate concerte și petreceri pe parcursul întregului weekend.
Pentru mulți turiști, 1 Mai la mare a devenit deja o tradiție – primul contact cu plaja, cu evenimentele și cu energia specifică începutului de vară.





