Circulația rutieră pe strada Dr. V. Climescu, pe tronsonul cuprins între strada Piața Republicii și strada Vasile Alecsandri, a fost reluată, după ce drumul a fost reparat, a anunțat luni după amiază primarul din Techirghiol. O porțiune mare din asfalt s-a surpat în urmă cu mai bine de o săptămână și traficul în zonă a fost închis, din motive de siguranță.
Acum, se circulă cu restricții, astfel:
- acces permis autovehiculelor cu masa maximă de până la 3,5 tone
- au acces și mijloacele de transport în comun
- limită de viteză: 10 km/h

„Menționăm că reluarea traficului este una provizorie, conform soluției tehnice stabilite de expertul autorizat. În prezent, se află în curs de elaborare documentația tehnico-economică (DALI), care va stabili soluția finală pentru reconstruirea podului, precum și valoarea investiției„, a mai trasmis primarul Iulian Constantin Soceanu.
Se estimează că, până la finalul sezonului estival, vor fi identificate sursele de finanțare și va fi demarată procedura de achiziție publică. Obiectivul administrației locale este ca lucrarea să fie finalizată până în cursul anului viitor.
Totodată, în perioada următoare vor începe lucrări de reparații pe strada Vasile Alecsandri, lucrări ce au ca scop fluidizarea traficului, care se va desfășura pe un singur sens, pe durata execuției lucrărilor la pod.






