Anchetatorii cer arestarea preventivă pentru corupție și abuz în serviciu pentru procurorii Ștefan Gigi și Teodor Niță

Procurorii anticorupție solicită arestarea preventivă a procurorilor Ștefan Gigi-Valentin și Teodor Niță, ambii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, într-un dosar în care sunt acuzați că ar fi folosit anchete penale pentru a constrânge funcționari și oameni de afaceri să încheie contracte cu firme apropiate lor.

Anchetatorii susțin că, în perioada 2019–2025, cei doi magistrați ar fi instrumentat mai multe dosare penale în interes personal, fie prin sesizări din oficiu, fie prin preluarea unor cauze de la parchetele subordonate.

Conform informațiilor, Ștefan Gigi-Valentin, în vârstă de 55 de ani, și Teodor Niță, de 60 de ani, ar fi exercitat presiuni asupra unor funcționari publici și persoane fizice pentru ca aceștia să încheie contracte fictive de prestări servicii cu societăți indicate de cei doi procurori. În situațiile în care persoanele vizate refuzau, acestea ar fi devenit suspecți sau inculpați în dosare penale, iar unele ar fi fost trimise în judecată.

Ștefan Gigi-Valentin este acuzat de trafic de influență, după ce ar fi primit aproximativ 60.000 de euro pentru intervenții într-un dosar penal și în două cauze civile. De asemenea, acesta este cercetat și pentru trafic de influență în formă continuată, anchetatorii susținând că, în perioada decembrie 2025 – mai 2026, ar fi primit în mod repetat aproximativ 110.000 de euro, bunuri și alte foloase necuvenite pentru intervenții în dosare, urgentarea unor proceduri sau facilitarea unor afaceri.

La rândul său, Teodor Niță este acuzat de instigare la abuz în serviciu, fiind suspectat că ar fi intervenit pentru protejarea intereselor unui om de afaceri apropiat și pentru evitarea aplicării unor sancțiuni dispuse de ISU Constanța.

Potrivit documentelor, procurorii consideră că faptele celor doi ar fi afectat grav credibilitatea sistemului judiciar, creând impresia că soluțiile din dosare pot fi influențate prin intermediul relațiilor sau al resurselor financiare.

Anchetatorii mai susțin că gravitatea acuzațiilor este amplificată de faptul că acestea îi vizează chiar pe cei care ar trebui să garanteze respectarea legii și imparțialitatea actului de justiție.

În cazul lui Ștefan Gigi-Valentin, anchetatorii afirmă că acesta ar fi transformat „rolul, demnitatea și noblețea profesiei de magistrat într-un mijloc de înavuțire”, urmărind „acumularea facilă și rapidă de resurse financiare”.

Totodată, documentele arată că lăsarea în libertate a celor doi ar putea genera „un sentiment de temere și insecuritate” și ar afecta suplimentar imaginea sistemului judiciar.

Cererile de arestare preventivă pentru 30 de zile urmează să fie analizate de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal