Preşedintele Nicuşor Dan, consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, luni, la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan va avea, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, informează Administraţia Prezidenţială.

În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituţia României, preşedintele României, Nicuşor Dan, va invita la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru, arată sursa citată.

Consultările vor avea loc după următorul program:

  • Ora 09:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
  • Ora 10:00 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR);
  • Ora 11:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);
  • Ora 12:00 – Uniunea Salvaţi România (USR);
  • Ora 13:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
  • Ora 14:00 – Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale;
  • Ora 15:00 – Partidul S.O.S. România (SOS);
  • Ora 16:00 – Partidul Oamenilor Tineri (POT).

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, pe 5 mai, că va începe consultări informale cu partidele politice pentru formarea unui nou guvern, după ce moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Bolojan a trecut de Parlament, şi a asigurat că la finalul discuţiilor va exista un guvern pro-occidental.

El a spus că exclude scenariul alegerilor anticipate şi a subliniat că un nou guvern va fi numit „într-un termen rezonabil”.

Şeful statului a reiterat, marţi, că actuala criză politică internă se va rezolva „într-o direcţie pro-occidentală” şi într-un interval de timp pe care îl consideră relativ scurt.

Declaraţiile au fost făcute atunci în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, înainte de Summitul Bucureşti 9 (B9).

Criza politică internă se va rezolva într-o direcţie pro-occidentală şi într-un termen pe care îl apreciez destul de rapid. Nu există vreun risc ca România să se abată de la această direcţie pro-occidentală„, a afirmat şeful statului.

Întrebat despre posibilitatea organizării de alegeri anticipate, preşedintele a spus că un astfel de scenariu este „complicat” din punct de vedere constituţional.

Nu am avut alegeri anticipate după 1989 şi de aceasta excludem acest scenariu„, a explicat Nicuşor Dan.

Sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal