Mai mulți șoferi fără permis sau cu nereguli, depistați de polițiști în județul Constanța

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au depistat, în ultimele zile, mai multe persoane care au încălcat legislația rutieră, conducând fără permis sau vehicule neînmatriculate, în diferite localități din județ.

Noaptea trecută, în jurul orei 01:40, când polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Băneasa au identificat un tânăr de 18 ani care conducea un autoturism pe strada Bucureștii Noi din localitatea Rasova, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie.

În aceeași noapte, în jurul orei 00:15, polițiștii din Năvodari au depistat o tânără de 19 ani care conducea un autoturism, de asemenea, fără permis de conducere.

Alte trei cazuri au fost constatate vineri, pe aceeași stradă, de polițiștii din Hârșova. Un bărbat de 27 de ani a fost prins conducând un ansamblu format dintr-un utilaj agricol și o semiremorcă neînregistrată. La scurt timp, un alt bărbat, de 68 de ani, a fost depistat conducând un vehicul similar fără a deține permis de conducere, iar un bărbat de 57 de ani a fost depistat conducând același tip de ansamblu, deși permisul deținut nu corespundea categoriei necesare.

În toate cazurile, polițiștii au deschis dosare penale, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal