Soi militari au fost răniți astăzi, după o ezplozie urmată de incendiu, într-un poligon de distrugere a muniției, aparținând Depozitului 33 Materiale Tehnice din compunerea Forțelor Terestre.
Luni, 18 mai, la ora 13.30, a avut loc un incendiu într-un poligon de distrugere a muniției, aparținând Depozitului 33 Materiale Tehnice din compunerea Forțelor Terestre, în urma căruia doi militari au suferit arsuri.
Incidentul s-a petrecut la ora 13:30. La fața locului au ajuns echipaje de la Detașamentului de Pompieri Botoșani, respectiv trei autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă SMURD, și o ambulanță SAJ.
Militarii au primit primele îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani.
„Explozia, urmată de un incendiu, s-a produs pe timpul unor activități de casare a muniției (cartușe de semnalizare de 26 mm)„, a precizat Ministerul Apărării Naționale, într-un comunicat.
Comandantul unității a dispus cercetarea circumstanțelor producerii incidentului.
UPDATE:
Cei doi militari răniți în urma incidentului din poligon sunt internați, stabili hemodinamic, la Spitalul Județean de Urgență Botoșani și urmează să fie transferați cu o aeronavă aparținând Forțelor Aeriene Române la Spitalul Militar „Regina Astrid”, din Bruxelles, Belgia.
Cei doi militari au 36, respectiv 31 de ani și au suferit arsuri pe suprafața corpului. Ambii sunt intubați și ventilați mecanic. Cel mai tânăr activează în cadrul Ministerului Apărării Naționale din anul 2023, iar colegul lui din 2009.






