Primăria orașului Ovidiu a reacționat după incidentul petrecut pe faleza orașului, unde patru tinere ar fi incendiat intenționat un bungalou.
Reprezentanții administrației locale califică gestul drept „complet inacceptabil și condamnabil”, subliniind că un astfel de act nu înseamnă doar distrugerea unui bun material și producerea unor pagube financiare, ci afectează și imaginea orașului.
Potrivit Primăriei Ovidiu, incendiul a creat un pericol real atât pentru persoanele implicate, cât și pentru cei care s-ar fi putut afla în apropiere.
„Un incendiu scăpat de sub control poate avea urmări tragice”, transmit reprezentanții administrației locale.
În mesajul public, autoritățile vorbesc și despre importanța respectului față de spațiul public și a responsabilității civice, precizând că „distracția nu poate justifica acte de vandalism sau inconștiență”.
Primăria Ovidiu amintește că orașul este monitorizat printr-un sistem de peste 400 de camere video, administrat de firma locală de pază și protecție Ovi Protect.
Autoritățile spun că persoanele care comit astfel de fapte antisociale vor fi identificate și trase la răspundere conform legii.
De asemenea, reprezentanții administrației locale fac apel către tineri și părinți să trateze cu seriozitate astfel de comportamente și să înțeleagă importanța respectului față de comunitate și bunurile publice.






