Accidente în lanț la „Transilvania 100”, în Munții Bucegi. Mai mulți participanți răniți după ce au alunecat pe gheață

Mai mulți participanți la competiția de alergare montană „Transilvania 100” au fost implicați, sâmbătă, într-o serie de incidente produse în Munții Bucegi, după ce au alunecat pe porțiuni acoperite cu gheață de pe traseul dintre Cabana Mălăiești și refugiul Țigănești.

Potrivit autorităților, o persoană cu politraumatisme, dar conștientă, a fost extrasă de salvamontiști și transportată la baza muntelui, în zona Pârtiei Zănoaga, de unde a fost preluată de un elicopter SMURD.

Datele furnizate de Departamentul pentru Situații de Urgență arată că au fost înregistrate 15 incidente: opt persoane au fost recuperate de pe traseu, trei au fost scoase din râpă cu diferite traumatisme, iar alte patru au refuzat evaluarea medicală și au ales să continue competiția.

De asemenea, Salvamont România a raportat cel puțin 12 cazuri de participanți care au alunecat pe gheață, unele victime căzând în râpă, iar altele suferind accidentări în urma căzăturilor.

Intervențiile de salvare sunt în desfășurare, aproximativ 40 de salvatori montani și voluntari fiind mobilizați pe teren. Operațiunile se desfășoară în condiții dificile, cu vizibilitate redusă, temperaturi scăzute și porțiuni extinse acoperite cu zăpadă și gheață.

Un participant la competiție a publicat imagini de pe traseu și a criticat organizarea evenimentului, afirmând că ediția din acest an i-a lăsat „un gust amar”. Acesta a acuzat lipsa măsurilor adecvate de siguranță, în special pe segmentele periculoase dintre Țigănești și Mălăiești, susținând că alergătorii de la cursele de 80 și 100 de kilometri au fost cei mai expuși.

„Este greu de descris ce înseamnă să auzi oameni strigând după ajutor din râpe și să îi vezi alunecând sub ochii tăi”, a relatat acesta.

În urma incidentelor, Salvamont România a transmis că este necesară o analiză serioasă privind organizarea competițiilor sportive montane în condiții meteo dificile, subliniind că siguranța participanților trebuie să fie prioritatea principală.

La competiția „Transilvania 100” au participat peste 1.000 de alergători, unii dintre aceștia fiind surprinși de condițiile dificile de pe traseu.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal