Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă seara, pe strada Soveja din municipiul Constanța. Potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, oamenii legii au fost sesizați prin apel la 112, în jurul orei 22.40, cu privire la producerea incidentului.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat în vârstă de 37 de ani conducea un autoturism pe strada Soveja, din direcția strada Ștefăniță Vodă către strada Semănătorului. La un moment dat, acesta ar fi surprins și accidentat o femeie de 67 de ani, care traversa strada pe marcajul pietonal.
Victima a fost transportată de urgență la spital în stare gravă, însă, în ciuda eforturilor medicilor, aceasta a decedat ulterior.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.






