CSM: Volumul dosarelor din instanţe – cu 11% mai mare ca în 2025; deficit de peste 800 de judecători

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) atrage atenţia că volumul dosarelor aflate în instanţă este cu 11% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile unui deficit de peste 800 de judecători şi aproape 4.900 de grefieri.

În timp ce volumul cauzelor aflate pe rolul instanţelor în toate fazele procesuale a crescut cu 11% faţă de anul trecut în aceeaşi perioadă, concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate de aproape doi ani, iar resursele de personal din sistemul judiciar rămân insuficiente. Creşterea constantă a încărcăturii instanţelor înseamnă o presiune tot mai mare asupra magistraţilor şi personalului auxiliar, cu impact direct asupra capacităţii administrative a sistemului judiciar de a îndeplini actul de justiţie„, arată CSM într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit CSM, vinerea trecută erau deja înregistrate pe rolul instanţelor 2.389.004 dosare în toate fazele procesuale, în timp ce anul trecut în aceeaşi perioadă volumul cauzelor era de 2.155.793 de dosare.

În condiţiile unui deficit de peste 800 de judecători, 4.874 de grefieri şi 712 asistenţi ai judecătorului, performanţa instanţelor judecătoreşti se menţine aceeaşi, cu o rată de soluţionare actuală de 102,2%, în linie cu rata de soluţionare din 2025 care în aceeaşi perioadă a fost de 102,4%„, subliniază sursa citată.

CSM anunţă, totodată, că se află în faza finală de elaborare a unui mecanism de gestionare a cauzelor în funcţie de capacitatea reală a instanţelor, care să regleze realizarea actului de justiţie în condiţiile unui deficit major de personal, ce implică un efort foarte mare al magistraţilor şi personalului auxiliar în funcţie, şi al volumului de activitate în continuă creştere.

Mecanismul elaborat va oferi previzibilitate şi transparenţă cetăţenilor cu privire la durata procedurilor judiciare în faza de judecată„, spune Consiliul.

Sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal