Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, se află marți într-o vizită oficială în România, iar una dintre opriri va fi în Portul Constanța.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, oficialul austriac și ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu, vor susține o declarație de presă de la ora 17:30, având ca temă siguranța frontierei maritime a României și a Uniunii Europene.
Vizita are loc în contextul unui exercițiu integrat organizat de structurile MAI și partenerii instituționali implicați în combaterea migrației ilegale și securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne transmit că colaborarea dintre România, Bulgaria, Ungaria și Austria a dus la reducerea cu peste 80% a migrației ilegale la frontierele externe ale Uniunii Europene.
Potrivit aceleiași surse, în perioada 2025 – 2026, Ministerul Afacerilor Interne a organizat aproximativ 2.800 de acțiuni de tip Blitz pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere.






