Șantierul Naval Damen Mangalia a intrat oficial în procedura de vânzare, în urma Adunării Creditorilor desfășurate marți, 26 mai 2026, pe fondul intrării în faliment a companiei.
Peste 1.000 de angajați au început deja să primească deciziile de concediere colectivă, iar sindicaliștii avertizează asupra riscului ca municipiul Mangalia să piardă definitiv una dintre cele mai importante platforme industriale din țară.
Procedura de valorificare a activelor ar putea dura cel puțin șase luni, interval în care activitatea șantierului riscă să fie aproape complet oprită.
Liderul Sindicatului Liber Navalistul, Laurențiu Gobeajă, a declarat că durata procedurilor ar putea avea consecințe ireversibile asupra funcționării șantierului. Acesta a subliniat că, pe măsură ce timpul trece, angajații vor fi nevoiți să își caute alte locuri de muncă, neputând depinde pe termen lung de indemnizația de șomaj.
Potrivit liderului sindical, fără forța de muncă, șantierul riscă să își piardă statutul de unitate funcțională, transformându-se într-un simplu ansamblu de bunuri industriale. „După concedierea tuturor angajaților vor rămâne doar halele pustii, docurile goale și macarale încremenite”, a avertizat acesta.
De asemenea, Gobeajă a atras atenția că, odată cu expirarea perioadelor de preaviz în următoarele săptămâni, activitatea va înceta complet. În acest context, el a subliniat necesitatea urgentării procesului de vânzare a activelor în bloc, cât timp forța de muncă este încă disponibilă.
Reamintim că, la data de 28 aprilie 2026, Tribunalul Constanța a dispus intrarea companiei în procedură de faliment, decizie care a dus la concedierea colectivă a celor aproximativ 1.000 de angajați.






