Dosar penal după explozia dronei maritime din Portul Constanța. Procurorii cercetează infracțiuni legate de armament și explozibili

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a deschis un dosar penal în urma incidentului produs vineri în Portul Constanța, unde o dronă maritimă s-a autodetonat în zona Danei 78.

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul General, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-au sesizat din oficiu în cursul zilei de 5 iunie, după ce a fost semnalată prezența unui dispozitiv militar care avea la bord armament și posibil material exploziv.

Ulterior, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracțiunile de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și nerespectare a regimului materiilor explozive.

Conform informațiilor rezultate până acum din cercetările aflate în desfășurare, în jurul orei 06:30 a fost observată în zona Danei 78 o ambarcațiune militară de culoare gri, eșuată, de tipul dronelor maritime.

Anchetatorii precizează că dispozitivul nu avea inscripții și era echipat cu sisteme de supraveghere video și antene de comunicații prin satelit, montate la vedere.

În jurul orei 10:30, drona a explodat.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care dispozitivul a ajuns în Portul Constanța, precum și pentru identificarea provenienței acestuia.

Reprezentanții Parchetului au anunțat că vor comunica informații suplimentare pe măsură ce ancheta avansează.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal