Operaţiunea Jupiter continuă: 154 de percheziţii, în mai multe dosare penale

Parchetul General şi Poliţia Română continuă acţiunile în cadrul operaţiunii Jupiter prin efectuarea luni a 154 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară, în dosare care vizează infracţiuni economico-financiare, contrabandă, fals, înşelăciune, furt calificat, infracţiuni silvice, proxenetism, agresiuni sexuale, precum şi fapte privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

De asemenea, poliţiştii vor pune în executare 27 de mandate de aducere.

Conform unui comunicat al Parchetului General, prejudiciul estimat în dosarele instrumentate depăşeşte 11.740.000 de lei.

Activităţile procedurale urmăresc identificarea şi ridicarea de documente, sisteme informatice, medii de stocare, bunuri susceptibile a proveni din activităţi infracţionale sau a căror deţinere este ilegală, precum şi alte mijloace de probă necesare documentării activităţii infracţionale şi recuperării prejudiciilor.

Totodată, se are în vedere instituirea măsurilor asigurătorii pentru garantarea recuperării prejudiciilor şi a confiscării speciale sau extinse, după caz.

Operaţiunea Jupiter, demers strategic al Ministerului Public şi al structurilor operative ale Poliţiei Române, vizează combaterea criminalităţii şi protejarea ordinii publice, prin acţiuni coordonate desfăşurate simultan la nivel naţional.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal