
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică COD ROȘU de vreme rea pentru mai multe localități din județul Tulcea. Sunt vizate Baia, Topolog, Casimcea, Slava Cercheză, Nalbant, Mihai Bravu, Izvoarele, Stejaru, Ciucurova, Beidaud și Horia.
Avertizarea este valabilă între orele 13:10 și 14:30. Sunt prognozare averse torențiale cu acumulări de peste 40l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 70-80 km/h și grindină de mari dimensiuni, de peste 4 centimetri.
ISU Tulcea a transmis și o serie de recomandări pentru populație:
- Evitați deplasările pe durata manifestării fenomenelor periculoase;
- Adăpostiți-vă în clădiri sigure și evitați apropierea de copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte elemente care pot fi doborâte de vânt;
- Închideți ferestrele și asigurați obiectele aflate pe balcoane, terase sau în curți;
- Nu vă adăpostiți sub copaci în timpul descărcărilor electrice;
- Evitați traversarea drumurilor acoperite de apă și apropierea de cursurile de apă;
- Dacă sunteți la volan, reduceți viteza și adaptați conduita preventivă la condițiile meteo.
În situații de urgență apelați numărul unic 112.