România s-a clasat pe primul loc la cea de-a 30-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru juniori, desfășurată în perioada 15-20 iunie la Buzău, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării.
Cei 12 elevi care au reprezentat România au obținut cinci medalii de aur, cinci de argint și două de bronz, iar țara noastră a acumulat 202 puncte, păstrându-și prima poziție în clasamentul pe națiuni, la fel ca anul trecut. Bulgaria s-a clasat pe locul al doilea, cu 199 de puncte, iar Turcia a ocupat locul al treilea dintre țările membre oficiale ale competiției, cu 162 de puncte.
Medalia de aur cu punctaj maxim a fost câștigată de Andrei Nemțișor, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași.
Printre elevii care au obținut medalii de aur se află și Turan Can Sonuvar, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, performanță care aduce din nou în prim-plan una dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din județ.
Celelalte medalii de aur au fost obținute de Andrei-Dimitrie Ciocan, de la Școala Gimnazială nr. 79 din București, Teodor-Ștefan Oancea, elev la Liceul Internațional de Informatică București, și Mark Ilieș, de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu.
La competiție au participat echipe din 22 de țări, dintre care 11 membre oficiale ale Olimpiadei Balcanice și 11 invitate. România a avut dreptul să înscrie și o a doua echipă, care s-a clasat pe locul al șaselea în clasamentul general, cu 154 de puncte.
Coordonarea științifică a competiției a fost asigurată de Societatea de Științe Matematice din România, iar organizarea a revenit Ministerului Educației și Cercetării.






