Nicuşor Dan: Următorul Summit al Flancului estic va avea loc în România

Următorul Summit al Flancului estic va avea loc în România, a anunţat, joi, preşedintele Nicuşor Dan în cadrul unei declaraţii de presă comune cu liderii care au participat la reuniunea acestui format, la Gdansk.

Am fost de acord că următoarea reuniune în acest format va avea loc în România la începutul anului 2027, dacă până atunci nu vor avea loc evenimente excepţionale„, a declarat şeful statului.

În intervenţia sa, Nicuşor Dan a abordat situaţia de securitate din regiune şi rolul României.

Transmitem împreună un mesaj de unitate, transmitem faptul că recunoaştem împreună Rusia ca ameninţare colectivă pentru ţările noastre. Transmitem un mesaj de solidaritate cu Ucraina şi de continuare a sprijinului pentru războiul pe care îl duce, apărând în acelaşi timp Europa. Avem aceeaşi opinie în ceea ce priveşte relaţia dintre Uniunea Europeană şi NATO, care trebuie să fie complementare pe chestiunea apărării Europei şi fiecare dintre noi am înţeles necesitatea creşterii cheltuielilor, care să se transforme în echipamente militare„, a afirmat el.

Preşedintele a spus că este important ca această unitate să fie de la nordul la sudul Flancului estic, pentru zona Mării Negre.

Este important pentru România şi am informat colegii despre progresele pe care le-am făcut în privinţa hubului de securitate la Marea Neagră, un proiect al Uniunii Europene„, a adăugat acesta.

Potrivit lui Nicuşor Dan, summitul a fost şi o ocazie pentru a trece în revistă situaţia programelor de echipare militară, ţara noastră fiind interesată de Eastern Flank Watch.

Ne interesează şi programele din cadrul financiar multianual, şi aici am insistat pentru includerea experienţei Ucrainei în aceste programe, pentru a exista un echilibru dintre necesitatea de competitivitate şi necesitatea strategică pe obiectivele pe care le avem în ceea ce priveşte apărarea Flancului estic„, a menţionat şeful statului.

Sursa: Agerpres 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal