O tentativă de furt petrecută în seara zilei de 1 iulie a pus în pericol siguranța circulației feroviare în stația CFR Năvodari. Două persoane au încercat să fure cablurile care alimentează instalațiile de macaz, însă au fugit după ce au fost observate de un angajat al căii ferate.
Potrivit Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” SA, incidentul a avut loc în jurul orei 20:00. Impiegatul de mișcare a fost alertat de sistemul de comandă și control cu privire la o defecțiune apărută în zona macazurilor.
Când a ieșit din clădirea stației, acesta a observat două persoane care încercau să tragă cablurile peste liniile de cale ferată, spre malul canalului. La vederea angajatului, cei doi au abandonat cablurile și au fugit.
În urma verificărilor, personalul feroviar a constatat că cele două cabluri de alimentare ale instalațiilor de macaz fuseseră tăiate.
Angajații CFR au intervenit imediat pentru ca circulația trenurilor să se desfășoare în condiții de siguranță, iar cazul a fost sesizat Poliției, care desfășoară cercetări pentru identificarea autorilor.
Reprezentanții CFR atrag atenția că instalațiile afectate sunt esențiale pentru desfășurarea în siguranță a traficului feroviar, iar orice intervenție neautorizată asupra acestora poate provoca perturbări și poate pune în pericol circulația trenurilor.
Totodată, compania subliniază că persoanele implicate și-au pus în pericol și propria viață, deoarece cablurile de alimentare ale instalațiilor de macaz funcționează la o tensiune de 380 de volți, existând un risc major de electrocutare.
CFR condamnă astfel de acte de vandalism și îi îndeamnă pe cetățeni să anunțe imediat autoritățile sau personalul feroviar dacă observă persoane ori activități suspecte în zona căii ferate.




