UPDATE: A murit unul dintre marinarii răniți pe nava care a luat foc în Marea Neagră

Unul dintre cei trei marinari răniți pe nava GAS LISBON, sub pavilion Liberia, a murit. Bărbatul avea arsuri la nivelul căilor respiratorii și era internat la Spitalul Județean din Tulcea. Ceilalți doi răniți sunt în continuare internați în spital.

Nava GAS LISBON, care transporta propan, a luat foc în urma unei explozii provocate de impactul cu o dronă marină. 

În total, la bord erau 17 marinari. Cei 14 care au scăpat teferi sunt cazați în Sulina.

Explozia urmată de un incendiu puternic s-a produs în noaptea de luni spre marți, în momentul în care nava era la aproximativ 14 mile marine de Sfântu Gheorghe. Petrolierul venea din portul Alexandria, Egipt, și se îndrepta către portul ucrainean Reni.

Şeful statului, Nicuşor Dan, a scris, pe Facebook, că vasul a fost lovit în afara apelor teritoriale ale României, în largul ţărmului românesc.

Instituţiile statului sunt în alertă şi vor clarifica circumstanţele, cauzele şi responsabilităţile aferente acestui grav incident, cel mai probabil parte a războiul ilegal de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei„, a precizat președintele.

UPDATE:

Potrivit unor reprezentanți ai Ministerului Sănătății, citați de Agerpres, marinarul care a murit dimineață avea 46 de ani. Acesta suferise arsuri pe 30% din suprafaţa corpului.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal