Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat, joi, două percheziții domiciliare într-un dosar penal privind exercitarea fără drept a unei profesii.
Potrivit anchetatorilor, o femeie de 48 de ani este cercetată după ce, în perioada 2024 – prezent, ar fi exercitat fără drept profesia de medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că femeia, în calitate de reprezentant legal al unei societăți comerciale, ar fi efectuat proceduri de chirurgie estetică minoră fără ca unitatea să dețină autorizație sanitară de funcționare.
Perchezițiile au avut loc la sediul firmei din municipiul Constanța și la domiciliul femeii. În urma acestora, polițiștii au ridicat mai multe dispozitive electronice și bunuri susceptibile să fi fost folosite în comiterea infracțiunii.
În cadrul anchetei, a fost dispusă și suspendarea activității societății comerciale.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și inspectori ai Direcției de Sănătate Publică Constanța – Serviciul de Control în Sănătate Publică.




