Se încheie era prețurilor scrise cu fonturi, culori sau mărimi diferite. Toate tarifele afișate trebuie să aibă aceleași caractere și caracteristici, anunță vicepreședintele ANPC, Sebastian Hotca.
„Perioada în care prețul mare era scris mic și cel mic era scris mare, pentru a vă atrage și a vă creea situații nedorite și neașteptate, s-a încheiat! Mai ales persoanele în vârstă, în unele farmacii, de exemplu, luau de pe raft un produs uitându-se la prețul mic, scris cât raftul de mare, urmând să afle la casă că pe eticheta era scris mic mic de tot și prețul mare, dar real, fără a avea eventual cardul fermecat”, a scris președintele ANPC, Horia Constantinescu, pe pagina sa de facebook.
Prevederile, obligatorii atât în cazul produselor comercializate prin vânzare directă, cât și la distanță (online), sau în cazul utilizării instrumentelor de fidelizare emise de operatorii economici, intră în vigoare în termen 30 de zile de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial, adică de la 26 iunie.
Discussion about this post