Rata anuală a inflației a crescut în luna martie și a ajuns la aproape 10%, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Concret, inflația a urcat la 9,87% în martie, față de 9,31% în februarie. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la servicii, unde prețurile au crescut cu 11,05%. Și produsele nealimentare s-au scumpit semnificativ, cu 10,89%, în timp ce alimentele au avut o creștere mai mică, de 7,67%.
Comparativ cu luna februarie, prețurile de consum au crescut cu 0,78% în martie. De la începutul anului, inflația a ajuns la 2,3%.
Dacă ne uităm la ultimele 12 luni, prețurile au crescut, în medie, cu 8,5% față de perioada similară anterioară.
Pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (folosit la nivel european), inflația anuală a fost de 9% în martie, iar creșterea medie a prețurilor din ultimul an a fost de 7,6%.
Banca Națională a României (BNR) estimează că inflația va continua să crească pe termen scurt. Pentru finalul anului 2026, prognoza a fost revizuită la 3,9%, iar pentru 2027 ar urma să scadă la 2,7%.
Potrivit băncii centrale, în perioada martie – iunie 2026 sunt așteptate creșteri mai mari ale inflației decât se estima inițial, în special din cauza scumpirii combustibililor. Creșterea prețurilor la petrol și gaze, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, pune presiune suplimentară pe costurile din economie.






