Polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală Constanța, în timp ce patrulau, aseară, în jurul orelor 18:30, prin stațiunea Mamaia, au fost sesizați de trecători că un bărbat a pătruns, fara drept, într-un autoturism parcat în zonă, cu intenția de a fura bunuri/valori din el.
La nici 30 de metri de locul faptei, oamenii legii au identificat persoana in cauză. După ce a fost interceptat și legitimat, bărbatul a fost predat pe bază de proces-verbal lucrătorilor din cadrul Poliției Mamaia în vederea continuării cercetărilor.
„Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro”, este mesajul transmis de Primăria Constanța.






