A trecut deja un an de când litoralul românesc al Mării Negre a devenit refugiu pentru mii de cetățeni ucraineni. Femei și bărbați, bătrâni și copii, cu toții au fugit din țara lor pentru a-și salva viețile din calea războiului care a izbucnit în Ucraina la începutul lui 2022. Clubul Sportiv Pantheon Constanța, prin reprezentanții săi, s-a numărat printre cei care le-au venit imediat acestora în ajutor. Practic, familia judoului s-a activat, iar valorile ce ghidează acest sport, prietenia, curajul sau onestitaetea, au făcut restul.
Alături de autoritățile locale și cu sprijinul celorlalte structuri din județ, Clubul Sportiv Pantheon a oferit în ultimul an spații de cazare și mese calde pentru aproximativ 300 de persoane, practicanți de judo, antrenori și reprezentanți ai cluburilor ucrainene de judo. De la izbucnirea războiului și până la data de 24 iunie 2023, când ultimii dintre aceștia au părăsit spațiile de cazare puse la dispoziție de grupul Pantheon Hotels, cu toții au beneficiat de cele mai bune condiții și de o atenție pe măsură, astfel încât noul stil de viață să fie mai ușor de acceptat.
Și pentru ca traumele pe care le-au suferit în urma războiului să se vindece cât mai repede, să uite pe cât posibil de pericolul care le-a amenințat viața, dar și pentru a-și putea continua în condiții de maximă siguranță și confort pregătirea sportivă, clubul a pus la dispoziție întreaga logistică, pentru a se putea antrena în liniște, echipamentele pentru a participa la cursuri on-line, spații de pregatire și suport pentru necesitățiile cotidiene.
În plus, CS Pantheon Constanța le-a facilitat participarea la concursuri organizate în regiune, astfel încât să își poată măsura forțele și tehnica alături de sportivii de la noi din țară.
„Nimic din toate acestea n-ar fi fost însă posibile fără sprijinul Ministerului Sportului, Consiliului Județean Constanța, Instituției Prefectului Județului Constanța, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, Primăriei Municipiului Mangalia, ISU Dobrogea, Spitalului Municipal Mangalia, Federației Internaționale de Judo, Ministerului Tineretului și Sportului din Ucraina, Comitetului Olimpic Național al Ucrainei, Federației Ucrainene de Judo, instituțiilor de presă care au mediatizat campania și al celorlalte structuri care au contribuit la punerea la adăpost a tuturor acestor refugiați. Alături de aceștia, un sprijin important a venit din partea celorlalți susținători ai activității din cadrul Clubului Sportiv Pantheon Constanța, dintre care amintim Pantheon Grup, fundația Orange sau Șantierul Naval Midia. Tocmai din acest motiv, toate premiile, laudele și diplomele acordate de cele mai înalte foruri din judo-ul mondial, în semn de recunoștință și de apreciere la adresa Clubului Sportiv Pantheon Constanța, li se cuvin și acestora în egală măsură, demonstrând încă o dată că știm să fim solidari atunci când situația o impune! Sincere felicitări tuturor, pentru implicarea de care ați dat dovadă!”,
a transmis Prof. Ing. George TEȘELEANU PhD, președinte CS Pantheon Constanța.
sursa foto: CS Pantheon Constanța
Discussion about this post