Inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, chestor Constantin Adrian Glugă, a făcut astăzi declarații după tragedia rutieră de la 2 Mai. Acum două zile, un șofer de 19 ani, care consumase substanțe interzise, a accidentat mortal doi tineri şi a rănit alți trei.
Potrivit declarațiilor șefului IPJ Constanța, înainte cu câteva ore de producerea accidentului, șoferul a fost oprit în trafic de un echipaj al poliției, iar în autoturism a fost descoperită o țigară de tip joint și patru pastile.
„În jurul orei 02:40, autoturismul respectiv a fost depistat de patrula mixtă, formată dintr-un polițist și un jandarm din cadrul G.M.J. Constanța, circulând pe D.N. 39, în localitatea Vama Veche. A fost legitimat șoferul, precum și cei 2 pasageri, iar, în urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului, într-un pachet de țigări, a fost descoperită o țigară artizanală, tip joint și o folie marcată cu denumirea ‘bromazepam’, ce conținea 4 pastile, care au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, pentru continuarea cercetărilor.
Șoferul a fost condus cu autospeciala de poliție la sediul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, unde a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0, fiind prezent în sediul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, până în jurul orei 04:30.
Din datele transmise de polițiștii care au efectuat verificările, șoferul, la acel moment, nu prezenta semne specifice consumului de droguri.
Tot din verificări a reieșit că, după ce a părăsit sediul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, șoferul s-a deplasat la o locație, din Vama Veche, unde ar fi consumat substanțe interzise.
Ulterior, la ora 05:25, a avut loc evenimentul rutier, în urma căruia 2 persoane au decedat și 3 au fost rănite”, a declarat Constantin Adrian Glugă.
În cadrul conferinței de presă, șeful poliției a oferit toate detaliile legate de circumstanțele în care tânărul a ajuns la mare. Iată toate declarațiile:
„În primul rând, vă rog să-mi permiteți să transmit condoleanțe familiilor și prietenilor celor două persoane care au decedat în urma tragicului eveniment, din data de 19 august.
Doresc să precizez faptul că, de la începutul sezonului estival, în baza Planului de acțiune Litoral 2023, efectivele din Constanța au fost suplimentate cu polițiști din țară, pentru a derula misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, precum și de prevenire a evenimentelor rutiere.
În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au efectuat 5.062 testări cu aparate alcooltest și 809 testări cu aparate drugtest, în urma cărora 138 persoane au fost despistate sub influența alcoolului și 45 sub influența drogurilor.
De asemenea, în noaptea de 18 spre 19 august 2023, polițiștii au efectuat 47 testări cu aparate alcooltest și 6 testări cu aparate drugtest.
În ceea ce privește evenimentul din data de 19 august, din dispoziția conducerii MAI și IGPR, am analizat personal evenimentul, iar după această analiză și după administrarea probatoriului în cauză, vă pot comunica următoarele aspecte:
La data de 17 august, șoferul a ajuns, împreună cu tatăl său, în județul Constanța.
În seara de 18 august, a fost oprit în trafic de polițiștii rutieri, în cadrul unei acțiuni preventive, moment în care i s-a atras atenția cu privire la respectarea normelor rutiere.
La data de 19 august 2023, în jurul orei 00:40, prin 112, un bărbat a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Constanța despre faptul că, pe D.N. 39, din direcția Vama Veche către 2 Mai, un autoturism circulă cu posibile încălcări ale legislației rutiere.
Având în vedere semnalarea, autoturismul a fost dat în atenție efectivelor din teren și s-au efectuat activități pentru găsirea acestuia”, a explicat Adrian Glugă.
Pentru că în noaptea de 18 spre 19 august, tânărul șofer nu a fost testat cu aparatul drugtest, șeful poliției a dispus cercetarea prealabilă a unui ofițer și 2 agenți, pentru stabilirea existenței/inexistenței unor abateri.
De asemenea, în cadrul cercetărilor efectuate, au fost depistate alte 9 persoane la locația din Vama Veche, unde șoferul ar fi consumat substanțe interzise, care fac obiectul verificărilor.
Totodată, Adrian Glugă a precizat că drogurile ridicate din autoturismul acestuia sunt diferite față de cele indicate pe aparatul drugtest.
Discussion about this post