Pentru a veni în întâmpinarea constănţenilor care doresc să-şi unească destinele, începând din 2021, Primăria Municipiului Constanța pune la dispoziție o platformă pentru programarea căsătoriilor.
„Pentru programări, constănțenii pot accesa site-ul https://programaridlepct.primaria-constanta.ro/casatorie/. De pe același site pot afla și documentele necesare pe care trebuie să le prezinte pentru căsătorie, cu unsprezece zile înaintea oficierii la Serviciul Stare Civilă din cadrul Direcției Locale de Evidență Persoane. În momentul efectuării programării, cei în cauză vor primi un mesaj automat, în care li se va comunica data la care trebuie să se prezinte pentru depunerea documentelor. Neprezentarea ambilor soți la depunerea declarației de căsătorie, cu unsprezece zile înaintea oficierii, duce la imposibilitatea încheierii căsătoriei.” este mesajul pe care îl comunica municipalitatea, la vremea respectivă.
Însă cei care dau click primesc,în loc de informațiile necesare, o mare eroare. Mai multe cupluri s-au plâns că, în 2023, în loc să rezerve data cu un click trebuie să sune, să aștepte la telefoane sau să se ducă personal la sediu, uneori în timpul programului de muncă.
Reprezentanții primăriei spun că știu de existența acestei probleme și că lucerează la remedierea ei. Până va fi gata site-ul, cuplurile care vor să-și unească destinele trebuie să sune la 0241.485154 sau să trimită un e-mail la adresa casatorii@primaria-constanta.ro
Taxele pentru oficierea căsătoriei sunt:
- De luni până vineri – fără taxă
- Sâmbăta, duminica și sărbători legale – 350 lei
- În afara sediului stării civile – 1.500 lei
- Urgentare oficiere căsătorie – 150 lei
Discussion about this post