Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit, în cazul a trei operatori economici din Bucureşti şi Constanţa, care activează pe piaţa de transport alternativ de persoane, indicii temeinice conform cărora administratorii acestora s-au sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, urmând a fi vor fi sesizate organele de urmărire penală în vederea recuperării prejudiciului estimat cauzat bugetului de stat, în cuantum de 52 milioane de lei.
„În cazul a trei operatori economici din Bucureşti şi Constanţa care activează pe piaţa de transport alternativ de persoane, inspectorii DGAF au descoperit indicii temeinice conform cărora administratorii acestora s-au sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin diminuarea bazei de impunere privind impozitele şi taxele datorate bugetului general consolidat al statului, precum şi taxele datorate aferente sumelor de bani plătite către salariaţi. Totodată, s-a constatat majorarea în mod ilegal a TVA deductibilă, prin înregistrarea în contabilitate a unor achiziţii de combustibili susceptibile a fi fictive. În toate aceste cauze vor fi sesizate organele de urmărire penală în vederea recuperării prejudiciului estimat cauzat bugetului de stat în cuantum de 52.060.388 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale” se menţionează într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Potrivit sursei citate, acţiunile de control vor continua în perioada următoare, iar DGAF recomandă tuturor operatorilor economici să fiscalizeze veniturile obţinute din activităţile desfăşurate.
sursa: Agerpres
Discussion about this post