Primul tren electric inter-regional din setul celor 37 contractate de Alstom va părăsi miercuri fabrica din Katowice, Polonia, şi va ajunge în România sâmbătă seara.
Acesta este primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani şi după trecerea a 40 de ani de la achiziţia ultimului tren electric.
“Echipa ARF, împreună cu reprezentanţii supervizorului Egis Rail, au putut semna acceptanţa ramei RE-IR1 ARF şi aceasta este gata de plecare spre România. Trenul este programat să ajungă în staţia Curtici pe data de 2 decembrie 2023, la ora 20:00”, a declarat pentru Agerpres Ștefan Roșeanu, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară
El a precizat că trenul va ajunge în România tractat feroviar, iar din Curtici va pleca spre Bucureşti pe 4 decembrie, după finalizarea procedurilor de vămuire şi autorizarea de a circula temporar.
Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Braşov – Arad – Timişoara, Bucureşti Nord – Braşov – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov – Deda – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Galaţi, Bucureşti-Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroşani – Simeria, Bucureşti Nord – Craiova – Timişoara – Arad, Cluj – Timişoara, Cluj – Suceava – Iaşi.
Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un total de 2.421.771.878 lei, fără TVA.





