Times Square, cea mai importantă zonă comercială a New York-ului, a purtat, astăzi, culorile drapelului României: roșu, galben și albastru! Din 1 Decembrie, de Ziua Națională a României. Potrivit hotnews.ro, proiectul „365 Days of Romania in Times Square” invită brandurile și valorile românești să participe și să împărtășească mesaje puternice pe cel mai iconic billboard din lume.
Potrivit sursei citate, inițiativa aparține echipelor Blindspot, Biz și Rusu+Borțun și își propune să promoveze global valorile și tradițiile locale cu ajutorul brandurilor și companiilor din România.
Brandurile românești vor putea trăi „visul american” și vor putea ajunge în Times Square.
Proiectul a prins viață astăzi, chiar de Ziua Națională a României, și se va încheia un an mai târziu, cu un proiect editorial marca Biz, în paginile căruia vor fi prezentate în detaliu toate cele 365 de campanii ale brandurilor care au avut curajul să iasă din zona de confort și să se manifeste global.
Discussion about this post