Un nou val de frig lovește România. Temperaturile scad brusc în toată țara, iar meteorologii se așteaptă la minime de minus 11-12 grade. Va ninge inclusiv în București, iar sud-estul țării va fi din nou afectat de viscol.
Zona Mării Mediterane este foarte activă, iar asta duce la fenomene meteo care afectează și țara noastră.
Influența acestui ciclon mediteranean care va aduce precipitații va rămâne de interes până spre sfârșitul săptămânii. În zona Dobrogei există posibilitatea ca ploaia să se transforme în ninsoare în zona de alăturare a masei de aer rece, care va staționa deasupra Moldovei, în contact cu aerul bogat în umezeală care vine din sud.
De data aceasta, se pare că poziționarea acestui ciclon este mai joasă, ceea ce înseamnă o influență cu precipitații solide mai ales în zona Dobrogei continentale și a părții de est a Munteniei – Brăila, partea estică a județelor Ialomița și Călărași.
La munte va fi ger, iar în partea de est a Transilvaniei se estimează valori de -11 grade. La începutul săptămânii viitoare, vremea se va încălzi din nou, iar temperaturile maxime vor ajunge 12, 13, poate chiar 15 grade la mijlocul zilei





