Operațiunea de recuperare a remorcherului Astana, amânată din cauza vremii

Etapele finale ale operațiunii de recuperare a remorcherului Astana, scufundat în luna martie în largul Portului Midia, au fost amânate pentru săptămâna viitoare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile prognozate pentru acest sfârșit de săptămână.

Anunțul a fost făcut vineri de reprezentanții Midia Marine Terminal (MMT), care au precizat că decizia a fost luată de compania ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare.

„ARAS Salvage, contractorul responsabil de operaţiunea de ranfluare, a anunţat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale recuperării remorcherului, în acord cu stadiul lucrărilor şi cu condiţiile meteorologice prognozate pentru acest sfârşit de săptămână”, au transmis reprezentanții MMT.

Potrivit acestora, intervenția continuă să se desfășoare în două etape distincte. Prima etapă, cea subacvatică, presupune finalizarea lucrărilor de pregătire pentru ridicarea navei, inclusiv instalarea lanțurilor de ridicare, repoziționarea remorcherului și eliberarea acestuia din sedimentul marin. Cea de-a doua etapă vizează ridicarea propriu-zisă a navei, asigurarea flotabilității, evacuarea controlată a apei din interior și transportarea acesteia în Portul Midia pentru acostare în condiții de siguranță.

Reprezentanții Midia Marine Terminal au precizat că activitățile subacvatice sunt aproape de finalizare. Lanțurile de ridicare necesare degajării remorcherului din mâlul de pe fundul mării au fost instalate, iar nava urmează să fie repoziționată pentru operațiunea de ranfluare.

De asemenea, după aducerea la suprafață, castelul navei va fi securizat și sigilat pentru a permite desfășurarea investigațiilor legale și tehnice necesare stabilirii cauzelor tragediei.

MMT a subliniat că estimările privind durata intervenției sunt comunicate constant familiilor victimelor și autorităților competente, însă acestea au caracter orientativ și depind de evoluția lucrărilor, condițiile meteorologice și îndeplinirea tuturor măsurilor de siguranță.

Remorcherul Astana s-a scufundat în data de 18 martie, la aproximativ opt kilometri de Portul Midia, în timpul unei manevre de asistare a navei tanc Amades către terminalul Monobuoy.

Potrivit explicațiilor oferite anterior de Adrian Stancu, director adjunct al Căpităniei Zonale Constanța, remorcherul a anunțat prin stația radio că a rămas fără propulsie după oprirea motoarelor principale. La scurt timp, pilotul aflat la bordul tancului petrolier a observat că remorcherul se răsturnase și, ulterior, s-a scufundat în poziție verticală.

La bordul remorcherului se aflau cinci marinari români. Unul dintre aceștia a fost recuperat imediat după incident, însă nu a putut fi salvat, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale. Trupul unui al doilea marinar a fost găsit ulterior de scafandrii Forțelor Navale, în timp ce ceilalți trei membri ai echipajului sunt în continuare dați dispăruți.

Familiile marinarilor dispăruți au susținut că remorcherul Astana era utilizat în mod obișnuit pentru activități de asistare, aprovizionare sau schimburi de tură și că nava nu ar fi fost pregătită pentru manevra desfășurată în apropierea tancului petrolier. Circumstanțele exacte ale producerii tragediei urmează să fie stabilite în cadrul anchetelor aflate în desfășurare.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal