Două trenuri s-au tamponat, ieri seară, în Italia. Coliziunea s-a produs la o viteză mică, întrucât unul dintre trenuri era oprit în momentul impactului. În urma accidentului feroviar, 17 persoane sunt ușor rănite, iar unul dintre trenuri, a suferit avarii, menționează publicația La Repubblica.
Accidentul feroviar s-a produs între un tren de mare viteză (Frecciarossa) și o cursă regională, în orașul Forli, dintre Bologna și Rimini. Din imaginile trimise de pompieri se vede că cel mai avariat a fost trenul de mare viteză.
Nu este clar cum au ajuns cele două trenuri pe aceeași linie, iar ministrul Transporturilor, Matteo Salvini, a declarat că urmărește situația și a confirmat, de asemenea, că nu este nimeni grav rănit. Accidentul a survenit la doar trei luni după ce cinci lucrători feroviari au fost loviți de un tren și au murit, în timp ce lucrau la întreținerea de noapte pe linia Milano-Torino, pe 31 august.
Potrivit La Repubblica, toți călătorii au fost mutați într-un alt tren, care i-a dus la Bolgna.
Discussion about this post