Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv achitarea fostului premier Victor Ponta şi a fostului senator Dan Şova în dosarul „Rovinari – Turceni”.
De asemenea, instanţa a dispus achitarea celorlalţi inculpaţi din dosar: Octavian Laurenţiu Graure (fost director economic al Complexului Energetic Turceni), Laurenţiu Ciurel (fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari) şi Dumitru Cristea (fost director general al Complexului Energetic Turceni).
Victor Ponta, Dan Şova, Octavian Laurenţiu Graure şi Laurenţiu Ciurel primiseră decizii de achitare şi la instanţa de fond, în mai 2018. În schimb, Dumitru Cristea avea o condamnare de patru ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.
Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor. Procurorii susţîn că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinetul său de avocatură, Ponta ar fi obţinut de la SCA ”Şova şi Asociaţii” peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-ar fi realizat. Convenţia de conlucrare s-a încheiat în decembrie 2008, moment în care Ponta a devenit ministru.
Procurorii consideră că aceste contracte nu s-ar fi încheiat dacă la nivelul companiilor de stat nu ar fi existat percepţia că Şova beneficiază de susţinerea lui Ponta.
Sursa: Agerpres





