Handbaliștii români au trecut peste eșecul din prima zi cu Elveția și au reușit să facă un meci bun contra Argentinei la turneul amical Yellow Cup. Națională de handbal masculin a României s-a impus în Argentinei, scor 30-23.
România a avut un avantaj de 4 goluri la pauză, avantaj pe care l-a menținut până spre final.
Ultimul meci al României la Yellow Cup va avea loc pe data de 6 ianuarie, când va înfrunta Bosnia și Herțegovina.
Vă reamintim că după acest turneu amical din Elveția, naţionala României va pleca în Germania, în 8 ianuarie, urmând a evolua în grupa B a Campionatului European, cu Austria (12 ianuarie), cu Spania (14 ianuarie) şi cu Croaţia (16 ianuarie). Primele două clasate se vor califica în grupele principale.
Turneul final al CE2024 va avea loc între 10-28 ianuarie, în şase oraşe din Germania, cu meciul de deschidere Germania – Elveţia, la Düsseldorf, şi finalele la Koln.
Naţionala României a participat ultima dată la un turneu final de Campionat European la ediţia din 1996, când s-a clasat pe locul 9 din 12 echipe participante. Titlul european a fost câştigat în 2022 de Suedia.
Discussion about this post