Și prea multă afecțiune e suspectă. Furtul prin metoda îmbrățișării

Nici îmbrățisările nu mai sunt ce au fost, mai ales când intervine inventivitatea hoților. „Metoda accidentul” devine ușor, ușor istorie și pare să capete teren metoda… îmbrățișării.

Chiar zilele trecute, un bărbat de 72 de ani din Botoșani a fost reținut pentru furt, după ce a lăsat trei persoane fără bani, telefon și cupoane de pensie, prin această metodă.

Cum acționează cei care se folosesc de îmbrățisări ca să fure? Hoțul abordează victima ca şi cum ar fi vechi cunoştinţe, iniţiază o conversaţie, timp în care o îmbrăţişează îndelung şi în acelaşi timp îi sustrage din buzunare banii sau alte obiecte. Deci și explozia de bucurie în momentul întâlnirii cu cineva trebuie să pară suspectă, măcar într-o primă fază, deoarece în spatele valului de afecțiune pot sta intenții ascunse.  

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal