Sindicaliștii din cadrul Penitenciarului Poarta Albă continuă acțiunile de protest și astăzi, în fața instituției. Lipsa de personal și salariile mici sunt motivele care i-au scos în stradă. Ei cer Guvernului să-și plătească datoria față de angajații din sistemul penitenciar și să aplice în totalitate legea salarizării.
Înarmați cu vuvuzele, angajații de la Penitenciarul Poarta Albă au protestat timp de două ore, în intervalul orar 8:30-10:30, în fața instituției. Oamenii și-au strigat nemulțumurile care sunt mai vechi și care se referă printre altele, la neaplicarea legii salarizării unitare și lipsa personalului.
„Suntem în situația în care 596 cu 2.277 cât a fost stabilit acum salariul de grad, un paradox salariul de grad e mai mare decât salariul de funcție ajungem la un 2.800 de lei, ori salariul minim pe economie e de 3.300 de lei, restul e generat din sume compensatorii pe sporuri care au fost desființate și care sume sunt date tocmai pentru că nu suntem în stare să depășim salariul minim pe economie cu salariul de funcție și grad pe care îl avem. Un nou intrat în sistem la momentul acesta primește cel puțin 5.600 de lei pe brut ca să-i fie creat un salariu de bază astfel încât să depășească minimul pe economie”, a declarat Florin Șchiopu – președinte FSSP.
Sindicaliștii transmit că acțiunea de protest de astăzi ar putea fi ca un ultim avertisment înainte de a bloca activitatea complet. Oamenii spun că s-au săturat de promisiuni și cer Guvernului să-și plătească datoria față de ei.
„Ni se promite mereu că se fac demersuri pentru a intra într-o normalitate în sensul aplicării legii salarizării, nimic altceva, nu cerem alte lucruri, decât să ni se aplice legea salarizării, să se deblocheze o dată posturile libere din sistem. Numai la nivelul penitenciarului Poarta Albă avem peste 100 de funcții libere neocupate de către oameni, practic angajații care sunt suplinesc și lipsa celor care nu lucrează în sistem”, a precizat George Lazer – lider sindicat Poarta Albă.
Totodată, sindicaliștii spun că meseria lor, altă dată foarte căutată, a devenit neatractivă. Deși au fost scoase posturi la concurs, din 10 locuri abia dacă se ocupă trei, patru. Salariații sunt epuizați fizic și psihic și se plâng de dotări și condițiile de muncă.
„Nu înțelegem cum Guvernul ne cere nouă să aplicăm legea și ei nu aplică legea. La un salariu atat de mic 400 de lei net și noi trebuie să ajungem undeva la 5.400 conform salariului minim pe economie”, puncterază un protestatar.
„Eu activez la departamentul auto și pot să vă zic din mijlocul acestei structure că ne confruntăm cu probleme, avem mașini în care plouă, suntem la modul de avarie”, spune un alt protestatar.
La acțiunea de protest de astăzi au participat zeci de angajați ai penitenciarului Poarta Albă, iar oamenii vor ieși în stradă până când revendicările lor vor fi rezolvate.
Discussion about this post