Minunata regiune dintre Dunăre și Marea Neagră are un amalgan de locuri spectaculoase de vizitat! Dobrogea este locul unde te poți rupe de agitația urbană și te poți bucura de plaiurile înverzite. O plimbare în zona Dealului Casian, pentru a vedea Mânăstirea Sfântului Ioan Casian și peștera, care poarta același nume, poate aduce fix liniștea de care aveai nevoie.
În primul rând, simpla localizare a Peșterii Sfântului Casian îi oferă niște caracteristici deosebite, un loc perfect pentru a te retrage și a-ți reîncărca baterille. Peștera Sfântul Ioan Casian, ascunsă de privirile necunoscătorilor, printre formele carstice ale Dealului Casian, se deschide într-un perete stâncos, deasupra văii Casimcea.
Sfântul Ioan Casian s-a născut prin anii 360 de la venirea mântuirii prin Hristos-Domnul, în Dobrogea, numită pe atunci Sciţia Mică, la un loc ce-i păstrează din vechime până azi numele „podişul Casian” şi „peştera lui Casian”. Localitatea Casimcea din judeţul Tulcea îi poartă, de asemenea, numele.
Descoperită în anul 1912, de învăţatul arheolog Vasile Pârvan, peștera Sfântului Ioan Casian este situată în comuna Târgușor din județul Constanța, pe versantul nordic al Dealului Casian, într-un perete calcaros.
Mănăstirea Sfântul Ioan Casian, situată pe Dealul Casienilor, emană o autentică creștinătate, care păstrează încă duhul de linişte şi înălţime al monahismului.
În drumul de la mănăstire până la peșteră, natura oferă luxuriante tablouri. Lacul Casian, care se află la poalele peșterii, se ivește semeț, odată ce o iei la pas. De pe stâncile pe care tronează o troiță, poți admira întreaga priveliște, lacul cu insulițele lui, împrejurimile bogate în vegetație, micile așezări rurale ce se văd în depărtare. Dacă ești atent, poți întrevedea chiar Cheile și Bănuții Dobrogei.
Pe o potecă îngustă, ce coboară într-o vale destul de abruptă, cu trepte săpate în calcar, printre stânci şi tufişuri uscate, ajungi sub gura peşterii.
După urcarea pe o scară metalică, se ajunge într-o peşteră spaţioasă, alungită şi cu firide laterale. La intrare, în peretele din stânga este amenajată o mică poliţă pentru opaiţ sau lumânare. Grota se continuă prin galerii înguste şi lungi de câţiva metri.
În peșteră se află mai multe icoane, iar la intrare este situat Sfântul Ioan Casian cu mesajul: „Vegheați și păziți căile Domnului cu faptele voastre”
Vechii călugării au folosit grota ca locuinţă şi spaţiu de slujire liturgică, interiorul peşterii asemănându-se foarte mult cu interiorul unei biserici.În grotă, incizate în peretele calcaros, se mai disting semne de cruci, urme de inscriptii, litere chirilice răzlete şi cuvântul “aghios”=sfânt (limba greacă).
Pentru o deconectare rapidă și binemeritată de grijile și peisajele cotidiene, această zonă este mai mult decât potrivită.
Discussion about this post