Bucurie și tradiție de Paște la Căminul pentru Persoane Vârstnice. Activități cu elevii Colegiului Național Pedagogic ”Constantin Brătescu”

Bucurie și tradiție de Paște la Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul DGAS Constanța! Cu ocazia sărbătorilor pscale care se apropie, ieri, 24 aprilie 2024, vârstnicii au avut parte de momente deosebite din partea elevilor Colegiului Național Pedagogic ”Constantin Brătescu”, care au venit să realizeze activități menite să aducă bucurie și atmosferă festivă rezidenților.

Tema întâlnirii a fost dedicată discuțiilor despre Săptămâna Patimilor, obiceiurile și tradițiile specifice acestui moment de mare însemnătate pentru creștini.

Elevii Colegiului Național Pedagogic ”Constantin Brătescu” au avut oportunitatea să discute cu beneficiarii centrului semnificația zilelor din Săptămâna Patimilor, oferindu-le acestora felicitări pentru a marca această perioadă de smerenie și purificare spirituală înaintea sărbătorii Învierii.

Rezidenții căminului au împărtășit cu elevii tradițiile lor legate de post, spovedanie și împărtășanie, pregătindu-se astfel în mod adecvat pentru sărbătoarea creștină. Aceștia au povestit cum se obișnuia în copilărie să se pregătească pentru Paște, cu haine noi și ouă vopsite folosind tehnici tradiționale precum: ceară, frunze de ceapă roșie sau galbenă, sfeclă roșie, pătrunjel sau coajă de nucă.

Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța

Săptămâna Patimilor a fost marcată prin amintiri ale momentelor deosebite precum trădarea lui Iuda, Cina cea de Taină și rugăciunea din Grădina Ghetsimani, iar această perioadă solemnă s-a încheiat cu sărbătoarea Învierii, în care creștinii se adună în jurul meselor încărcate cu bucate tradiționale, rostind cu bucurie salutul „Hristos a Înviat!”.

La finalul activității, pentru a stimula atenția și capacitatea de concentrare, vârstnicii și elevii au participat la completarea unui rebus tematic pascal, întărind astfel legăturile intergeneraționale și valorificând învățămintele creștinești transmise din generație în generație.

Această întâlnire specială a reprezentat o oportunitate de învățare și de celebrare a valorilor creștine într-un cadru interactiv dintre generații, reflectând angajamentul nostru comun pentru comunitate și tradiție.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal