Românca Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul trei al turneului WTA de la Madrid, după ce a fost învinsă în trei seturi de Danielle Collins, scor 6-3, 4-6, 1-6.
Jucătoarea clasată pe locul 73 în ierarhia mondială a cedat în trei seturi în disputa cu Danielle Collins (15 WTA), în urma unui meci ce a durat puțin peste două ore.
Jaqueline Cristian a făcut un prim set de excepție și a avut agresivitate în joc, iar actul s-a încheiat cu scorul de 6-3 în favoarea româncei. În setul al doilea, Danielle Collins a fost jucătoarea mai bună, americanca reușind să închidă setul cu un break.
În decisiv Collins nu a avut emoții, iar Jaqueline a luat doar un singur game.
Astfel, campioana de la Miami și Charleston va juca în optimi Aryna Sabalenka (2 WTA).
Discussion about this post