Vremea caniculară, cu valori termice maxime ce tind spre 39 de grade în majoritatea regiunilor, va caracteriza următoarele două săptămâni (8 – 21 iulie) din punct de vedere meteorologic, în timp ce probabilitatea de apariţie a ploilor va fi destul de scăzută, relevă din prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În Dobrogea, în cea mai mare parte a intervalului, valul de căldură va persista, iar în partea continentală a regiunii va fi caniculă, cu temperaturi maxime în medie de 36 – 38 de grade. Extrem de cald va fi şi pe Litoral, unde în orele după-amiezilor se vor atinge valori de 32 – 35 de grade.
Nopţile vor deveni tropicale, cu minime termice între 21 şi 25 de grade, O uşoară ponderare a regimului termic este estimată pentru ultimele zile ale perioadei de referinţă. Totuşi, vremea va râmâne local caniculară; temperaturile maxime vor fi de 32 – 35 de grade, iar minimele de 20 – 22 de grade, în medie.
Se vor semnala ploi slabe, de scurtă durată, în data de 10 iulie, iar probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi în creştere la finalul perioadei de referinţă,
Și la munte, vremea va deveni deosebit de caldă, chiar călduroasă la altitudini mai joase, în perioada 10-14 iulie. Media temperaturilor maxime va fi de 23 – 29 de grade, iar cea a minimelor de 12 – 18 grade. După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic. Pe parcursul primei săptâmâni de prognoză, regimul pluviometric va fi deficitar, averse slabe urmând a se semnala pe suprafeţe restrânse, în orele după-amiezilor. Din data de 15 iulie va creşte probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică.





