Vicecampioana s-a impus în etapa de la Cluj

Echipa de rugby CSM Constanța a câștigat etapa a doua din Campionatul Național de rugby în 7 (Elită), pe Stadionul “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

În Grupa B, rugbyștii de la CSM Constanța au început cu dreptul și a învins clar pe RC Bârlad cu 36-5 (12-5), apoi, nu le-a lăsat nicio șansă gazdelor de la CSU Elbi Cluj de care au dispus cu 33-5 (14-0) iar în ultimul joc din grupă a câștigat fără emoții cu CSM Galați, scor 38-10 (17-0).

Trei victorii, în urma cărora, formația antrenată de Alexandru Lupu a jucat finala mare a turneului cu Rapid București.

În meciul decisiv, CSM Constanța și-a demonstrat superioritatea și a învins pe Rapid cu 31-21 (7-0).

Ultima etapă va avea loc sâmbătă, 3 august la București.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal