De curând, vă prezentam imagini cu acel livrator doborât de căldură care s-au ascuns la umbra unui copac și a adormit, după o zi întreagă de alergat prin caniculă. Acum vă arătăm ce fac acești oameni muncitori, ca să nu cedeze complet:
În primul rând, trebuie să înțelegem că nu toți au mașini sau scutere. Sunt oameni fără carnet (în acest oraș cu venituri mici și foarte mici) care găsesc o cale de a face bani, prin livrarea de mâncare, la domiciliu. Acum ce presupune asta? Ei nu pot să ia comenzi pe distanțe foarte mari. Mai precis, dacă cineva din Tomis Plus comandă o pizza din centrul vechi, nu poate să-i aducă comanda un livrator cu bicicletă, spre exemplu. Deci, aceștia primesc zone mai mici, însă și pe acea rază redusă de mișcare tot abia fac față pe caniculă. Așa că atunci când îi vedem secați de putere, transpirați de parcă au ieșit din mare, bieții oameni urcă în autobuze și merg așa la adresă.
Cele câteva minute, în autobuz, la adăpostul soarelui îi face să-și mai revină puțin și să o ia iar de la capăt.
Până acum 5 ani, ospătăria era calea de a face niște bani în plus, acum însă tot mai mulți constănțeni fac ridesharing sau livrări. Sigur, există posturi la magazine, însă programul neflexibil și salariile relativ mici îi țin departe de această variantă.
De obicei însă, cei care se ocupa de livrări sau ridesharing mai au și un alt loc de muncă stabil, iar ce obțin din a doua activitate este menit să suplimenteze veniturile mici care se scurg rapid din pricina prețurilor mari.
Însă, din noua taximetrie și din livrări, oamenii nu vor să facă o carieră și se gândesc la alte variante, pe termen lung, iar asta îi împinge pe unii către alte orașe.
Discussion about this post