Silviu Coșa, Prefectul județului Constanța, a înaintat cererea de eliberare din funcție

Silviu Iulian Coșa, prefectul Județului Constanța a înaintat către viceprim-ministrul României și ministrul afacerilor interne, Cătălin Marian Predoiu, cererea de eliberare din funcție.

Decizia vine în contextul respectării obligațiilor legale privind incompatibilitatea funcției de prefect cu candidatura la alegerile parlamentare.

Reamintim, Silviu Iulian Coșa candidează la alegerile parlamentare, pe listele PNL, pentru ocuparea unui fotoliu de senator, ocupând prima poziție.

Începând cu ora 12.00, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, se va desfășura ședința Colegiului Prefectural, în cadrul căreia va fi prezentat bilanțul activităților desfășurate de Instituția Prefectului pe durata mandatului deținut de Silviu Coșa.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal