Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori va avea loc anul acesta în țara noastră. Competiţia interdisciplinară din domeniul ştiinţelor naturii (fizică, chimie, biologie) se va desfășura la Bucureşti, în perioada 2 – 12 decembrie. Guvernul a aprobat finanțarea cheltuielilor necesare, iar suma alocată este de 546.787 euro.
„Elevii noştri participanţi la această olimpiadă, în multe ediţii, s-au întors acasă cu multe medalii de aur, argint şi bronz. De astă dată vor avea şansa să câştige aceleaşi medalii din perspectiva de ţară organizatoare„, a declarat a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Potrivit proiectului de hotărâre de Guvern, fiecare echipă participantă plăteşte o taxă de 1.000 de dolari. Trei sferturi din sumele încasate vor fi utilizate pentru acoperirea unei părţi a cheltuielilor de cazare şi masă pentru lideri şi observatori, iar 25% se returnează trezorierului International Junior Science Olympiad în termen de şase luni, pentru costurile operaţionale ale organizaţiei.
Numărul maxim de participanţi va fi de 813 persoane, dintre care 607 din străînătate.
Potrivit notei de fundamentare, la olimpiadă vor participa 60 de ţări, conform preînscrierii. IJSO conţine trei probe, respectiv două probe teoretice şi o probă experimentală. Echipa fiecărei ţări primeşte de la organizatori kitul pentru efectuarea experimentelor şi prelucrarea datelor obţinute.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post