Găzduită în foaierul Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, Bulevardul Ferdinand, nr. 56, Constanța, expoziția George Enescu. Portrete aduce în prim plan imagini ale muzicianului din diverse etape ale vieții sale.
„Personalitatea artistică a lui George Enescu s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor. A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani. Între anii 1888-1894 a fost elev la Conservatorul din Viena, apoi şi-a continuat studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899). Debutul său componistic a avut loc în data de 6 februarie 1898, la Concertele Colonne din Paris, cu Poema Română, op. 1. În timpul Primului Război Mondial, muzicianul a susținut recitaluri și concerte ca violonist, dirijor, pianist, a compus și a prezentat opusuri proprii în primă audiție, angajându-se necontenit în activități de binefacere, cântând nu doar în sălile obișnuite, ci și în locuri inedite, pe front sau în spitalele pentru răniți.
Creația enesciană constă în 33 de lucrări cu număr de opus ce acoperă toate genurile muzicale, culminând cu Opera Oedip. Compusă pe un libret de Edmond Fleg, ea a fost prezentată la Opera Mare din Paris în data de 13 martie 1936, premieră soldată cu un succes răsunător.
În anii crunți ai celei de-a doua conflagrații mondiale, George Enescu revine în țară, unde rămâne până la plecarea sa definitivă, din 1946. Așa cum s-a întâmplat și în timpul Marelui Război, el și-a slujit țara cu armele sale: „pana, bagheta și vioara”, fiind prezent constant în viața muzicală românească”, transmit organizatorii evenimentului.
Muzicianul a susținut numeroase concerte atât în Europa, cât și pe continentul american. Referitor la cariera sa pedagogică, se poate afirma că el a influențat un număr semnificativ de interpreți. În calitate de profesor, George Enescu i-a avut ca discipoli pe violoniștii Yehudi Menuhin, Christian Ferras, Ivry Gitlis și Arthur Grumiaux.
Realizată de Adina Sibianu și Irina Nițu și pusă în pagină de graficianul Horia Nițu., expoziția este deschisă publicului în perioada 6- 15 noiembrie 2024, zilnic, între orele 12,00 – 20,00 intrarea fiind liberă.
Vernisajul va avea loc miercuri, 6 noiembrie 2024, la ora 17:00, la sediul Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”. Prezintă lector univ. dr. Andreea Bratu.
Discussion about this post