Constănțenii sunt așteptați vineri, 6 decembrie, de la orele 20:30 în Club Fratelli Constanţa alaturi de Lupii lui Calancea. Concertul va veni în sprijinul campaniei „Music for Autism”.
12 ani de campanie, peste 80 de concerte susținute de artiști români, 5 beneficiari, 7 inaugurări, mai multe dotări și achiziții de materiale didactice și terapeutice.
Timp de unsprezece ani, nume mari din industria autohtonă de muzică rock-folk-pop s-au implicat pentru a duce la destinație scopul campaniei. “Music For Autism” a fost sprijinită prin concertele caritabile susținute de Cargo, Vama, Loredana Groza & Nadir, Vița de Vie, Lupii lui Calancea, Timpuri Noi, Berti Barbera & Nicu Patoi, Florin Chilian, Ada Milea, Desant, White Walls, Mihai Mărgineanu, Proconsul, Celelalte Cuvinte, Bucovina, Altar, Anton, The R.O.C.K.( Tribute AC/DC), CTC, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Emeric Imre, The Model, Zdob și Zdub, Ionuț Micu & Adrian Naidin, Taxi, Phoenix, Provincialii, Alexandru Andrieș, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Dan Bittman și Marius Bațu etc.
Campania „Music for Autism”, un proiect început în 2012 cu scopul de a sprijini copiii cu autism și alte dizabilități, care s-a bucurat încă de la început de succes devenind astfel proiectul umanitar pe poziție fruntașă cu reușite nenumărate.
Rolul acestei campanii este de a educa şi sensibiliza publicul la acest mesaj social care este foarte puternic: „autismul sau orice altă dizabilitate înseamnă – contact şi comunicare limitată cu alte persoane şi interes foarte restrâns”.





