Aflată în partea inferioară a clasamentului și aproape de locurile de baraj, Farul Constanța a remizat luni seară cu UTA Arad , într-un meci din etapa a-22-a a SuperLigii. Un egal care și mai mult îndepărtează marinarii de obiectivul de performanță – prezența în play-off-ul competiției interne. Mai sunt opt etape și este foarte greu ca echipa pregătită de Gheorghe Hagi să evolueaze în primele șase echipe din țară.
Confruntarea de luni seară dintre Farul și UTA s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Oaspeții au deschis scorul după pauză, în urma reușitei lui Vuletich care a deschis scorul cu o lovitură de cap din interiorul careului.
Egalarea fost restabilită în minutul 79 când Dican a restabilit egalitatea la prima sa acțiune pe teren.
În afară de o remiză care mai mult ajută echipa arădeană, confruntarea de la Ovidiu a adus și două cartonașe roșii câte unul în dreptul fiecărei echipei. La gazde căpitanul Denis Alibec a fost eliminat după gest reprobabil, cu cateva minute inainte de finalul jocului, iar la trupa pregătită de Mircea Rednic, fundașul stânga Râpă și-a lăsat echipa în zece oameni teren încă din minutul 59.
Așadar un rezultat care aduce Farului un singur punct și cu zestre de 25 puncte ce menține echipa pregătită de Gheorghe Hagi pe locul 12 în clasament. În etapa viitoare Farul Constanța va juca în deplasare, pe terenul celor de la CFR Cluj, luni 27 ianuarie de la ora 20,00.
Farul – UTA 1-1 (0-0)
Au marcat: Dican (min.78)/ Vuletich (min.53)
Cartonașe galbene: Grigoryan (min.67) / Rîpă (min.41 și 60)
Cartonașe roșu: Rîpă (min.60) / Alibec (min.84)
Au evoluat – Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Buzbuchi – Dănuleasă (min.46 Cercel), Larie, Bălașa, Ganea – Radaslavescu (min.55 Casap), N.Popescu (min.64 Rivaldinho), Vînă (min.78 Dican) – Grigoryan, Iancu (min.46 Alibec), Cojocaru. Rezerve: Ducan – Sîrbu, Țîru, Buta, Ciobanu, Doicaru.
UTA (antrenor Mircea Rednic): Iliev – Râpă, Poulolo, Conte, Mabea – Ghezali (min.46 Vuletich), Tsouka, Cr.Mihai (min.90 Trif), Omondi – Fabry (min.64 Hrezdac), Costache (min.88 V.Cristea). Rezerve: Țăroi.
Au arbitrat: Radu Petrescu (București) – Radu Ghinguleac (București) și Alexandru Vișan (Galați). Arbitru rezervă: Bogdan Dumitrache (București)
Arbitru VAR: Sorin Costreie) (Voluntari – Ilfov)
Arbitru AVAR: Ovidiu Artene (Vaslui)
Observator arbitri: Andrei Ioniță (București)
Observator joc: Marin Barbu (Bixad-Satu Mare)





